Clienti

Despre credit și refinanțare Viva Credit

Viva Credit este o instituție financiară nebancară foarte populară, care oferă împrumuturi până la salariu. Această instituție funcționează din 2010 în mod legal, fiind autorizată de BNR  și este înregistrată la Banca Națională.

Dacă obțineți venituri lunare din salarii, pensii sau din activități în calitate de persoană fizică autorizată (PFA), puteți obține împrumuturi până la salariu. Pentru a solicita un credit de la această instituție financiară nebancară trebuie să îndeplinești următoarele condiții: să ai cel puțin 20 de ani, să deții o dovadă că ai o sursă de venit lunar sigură din salariu, pensie sau PFA și să ai cont bancar activ unde să-ți fie transferați banii. Este destul de ușor de a obține un împrumut de la această instituție financiară nebancară. 

Spre deosebire de băncile tradiționale care au un proces lung de împrumut, la instituțiile financiare nebancare ai nevoie doar de câteva minute. După completarea cererii online, analiza dosarului va fi efectuată imediat. 

Dacă împrumutul este aprobat, veți primi suma solicitată în aceași zi în care ai depus cererea. Suma maximă de împrumut ca și client nou este de 2000 lei. Dacă rambursați datoria la data scadentă prevăzută în contract, puteți obține un credit mai mare pe viitor. 

Cu toate acestea, este recomandat să împrumuți doar sume de care ai nevoie, deci sume accesibile. Viva Credit este o instituție financiară nebancară care dă prima finanțare cu 0% dobândă. Pentru următoarele împrumuturi va interveni o dobândă fixă de 1.2% pe zi. 

Atunci când vine vorba de refinanțare Viva Credit, această instituție nu ia în calcul istoricul bancar, fie că e nagativ sau pozitiv, din cadrul Biroului de Credit. Acest lucru constituie un mare avantaj în ceea ce privește refinanțarea. 

Refinanțarea Viva Credit – ce este și cu ce ne ajută?

Refinanțarea Viva Credit este o soluție care îți poate îmbunătăți semnificativ situația financiară, dar mulți oameni încă nu se gândesc la această opțiune. Refinanțarea este o soluție de restructurare a creditelor existente, care îți permite să renegociezi termenele de paltă sau data scadentă.

Instituția financiară nebancară Viva Credit este 100% dispusă să ofere ajutorul celor care au nevoie de o refinanțare. 

Refinanțarea presupune emiterea de noi împrumuturi care să te ajute să rambursezi împrumuturile bancare pe care le-ai obținut deja. Dacă ai nevoie de o resursă financiară pentru a finaliza alte planuri, puteți alege și să obțineți sume suplimentare.

Ce se întâmplă dacă ai un istoric bancar negativ și ești recunoscut ca rău-platnic în Biroul de Credit? Ei bine, pe cei de la Viva Credit nu îi interesează istoricul tău bancar neapărat, deci posibilitatea să obți o refinanțare din partea acestora este destul de mare. 

Viva Credit este totodată o instituție financiară nebancară recunoscută pentru faptul că realizează refinanțări internaționale. Dar pentru aceste tipuri de refinanțări trebuie să fii foarte atent la valută. 

În concluzie, nu contează de ce tip de împrumut ai nevoie, instituția financiară nebancară Viva Credit se ocupă atât de creditele urgente de nevoi personale, cât și de refinanțări. Nu ezita să apelezi la serviciile lor atunci când întâmpini situații financiare grele, o să fie mai mult decât bucuroși să te ajute. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.