Iata de ce este periculos sa ai tensiunea arteriala ridicata
Tensiunea arteriala ridicata, numita si hipertensiune arteriala (HTA), este o boala a sistemului cardiovascular frecvent intalnita la adulti si varstnici. In Romania, in jur de 7,4 milioane de oameni traiesc cu aceasta afectiune.
Tensiunea arteriala se refera la presiunea din interiorul arterelor din organismul uman. Aceasta are 2 componente: tensiunea sistolica, care se refera la presiunea din timpul contractiei inimii, aceasta fiind prima sau cea mai mare valoare si tensiunea diastolica, adica presiunea din timpul relaxarii inimii, notata ca a doua valoare.
Atunci cand tensiunea arteriala are valori mai mari de 140/90 mmHg, este considerata mare (hipertensiune arteriala).
In majoritatea cazurilor, daunele cauzate de tensiunea arteriala ridicata apar in timp.
Daca nu este detectata sau tinuta sub control, hipertensiunea arteriala poate duce la:
- Atac de cord – Tensiunea arteriala mare deterioreaza si blocheaza arterele, impiedicand fluxul de sange catre muschiul inimii;
- Accident vascular cerebral – Hipertensiunea arteriala poate cauza blocarea sau spargerea vaselor sanguine care furnizeaza sange si oxigen creierului;
- Insuficienta cardiaca – Volumul de munca crescut din cauza tensiunii arteriale crescute poate face ca inima sa se mareasca si sa nu mai poata furniza suficient sange organismului;
- Insuficienta renala – Hipertensiunea arteriala poate deteriora arterele din jurul rinichilor si poate interfera cu capacitatea acestora de a filtra sangele in mod eficient;
- Pierderea vederii – Tensiunea arteriala prea mare poate tensiona sau deteriora vasele de sange din ochi;
- Disfunctie sexuala – Hipertensiunea arteriala poate duce la disfunctie erectila la barbati si poate contribui la scaderea libidoului la femei;
- Angina – In timp, hipertensiunea arteriala poate duce la boli de inima, inclusiv la complicatii microvasculare. Angina (durerea in piept) este un simptom comun al bolilor microvasculare;
- Boala arteriala periferica – Ateroscleroza cauzata de hipertensiunea arteriala poate duce la ingustarea arterelor de la picioare, brate, stomac si cap, provocand durere sau oboseala.
Cel mai bun mod de a te proteja de pericolele hipertensiunii arteriale este de a cunoaste, preveni sau tine sub control aceasta boala.
- Masoara-ti zilnic tensiunea arteriala. Cel mai bun mod de a afla daca ai hipertensiune este de a-ti verifica tensiunea arteriala cat mai des, zilnic daca se poate;
- Cunoaste simptomele si riscurile. Afla ce factori te-ar putea face mai probabil sa dezvolti hipertensiune arteriala si sa te expuna riscului de a dezvolta probleme medicale grave;
- Schimba-ti stilul de viata. Ia masuri pentru a gestiona tensiunea arteriala. Mananca sanatos, incearca sa fii cat mai putin sedentar, iar daca ai probleme cu inima, ia medicamentele asa cum ti-au fost prescrise de catre medicul specialist.
Ce trebuie sa stii despre criza hipertensiva
Daca valorile tensiunii arteriale depasesc 180/120 mm Hg si te confrunti cu simptome precum dureri de cap, dureri in piept, greata, varsaturi sau ameteli, suna imediat la 112. Daca nu ai niciun simptom, asteapta cinci minute si apoi masoara-ti din nou tensiunea arteriala.
De asemenea, contacteaza-ti imediat medicul daca valorile tensiunii arteriale sunt inca neobisnuit de ridicate. S-ar putea sa te confrunti cu o criza hipertensiva.
mai multe informatii puteti afla de la specialiștii Centrului Medical Misca
S-ar putea să-ți placă și
“Mobilitate și protecție juridică în era digitală” – PrimaConferință internațională a Camerei Notarilor Publici București
noiembrie 1, 2023
Bucuria de a călători la orice vârstă, cu Hello Holidays! Sejururi de vis de la pentru seniori și destinații spectaculoase la prețuri accesibile!
martie 21, 2025