ianuarie planifici vacanta
PR

Perioada perfectă pentru a planifica vacanța

Este ianuarie, sărbătorile au trecut, dar încă frigul ne dă bătăi de cap. Iarna nu e nici pe departe de a se fi terminat, însă pentru noi nu mai are niciun farmec. Zăpada și temperaturile scăzute sunt plăcute doar pentru a simți spiritul sărbătorilor. Acum ne gândim deja la zile călduroase, la plaje însorite, la băi în mare. 

Bineînțeles, dacă nu mai putem aștepta, sunt destinații unde putem să găsim plaje însorite și multe grade în termometre, însă, cei mai mulți dintre noi, se gândesc la vacanța de vară. La concediul cel mai important de peste an, pe care, majoritatea dintre noi, îl luăm în lunile de vacanță a copiilor, între iunie și septembrie. Iar pentru a găsi cele mai avantajoase vacanțe care să ne ofere toate condițiile pe care ni le dorim, apelăm la o agenție de turism. Iar agenția Mara Internațional Tour este una dintre cele mai experimentate și mai bune agenții din Baia Mare.

Chiar dacă, cu mulți ani în urmă, litoralul românesc de la Marea Neagră era cea mai căutată destinație pentru români, pentru că au fost foarte obișnuiți cu aceasta. Însă cei mai curajoși dintre noi au descoperit noi destinații care ne pot face să ne lărgim orizonturile și să ne bucurăm de tot ce ne pot oferii plajele scăldate de Marea Mediterană și nu numai. 

În ultimii ani, nu mai este colțișor de lume pe care românii să nu îl fi explorat și să îl fi promovat. Însă cele mai populare destinații sunt, litoralul bulgăresc, stațiunile grecești, stațiunile luxoase turcești și misterioasele stațiuni egiptene. 

Dacă în Bulgaria nu ai nevoie de transport, pentru că oricine își ia mașina proprie și conduce până acolo, pentru celelalte trei destinații ai nevoie de transport. Iar dacă până stațiunile din nordul Greciei poți lua autocarul, ceea ce oricum nu este plăcut, pentru că este un drum lung, oriunde altundeva nu poți ajunge decât cu avionul. 

Până anul trecut, pentru orice zbor băimărenii trebuiau să se deplaseze până la Cluj, începând cu 2019, oricine a putut să își planifice o vacanță în Turcia cu zbor din Baia Mare. Iar începând cu 2020, vor fi avioane care vor decola de pe aeroportul Baia Mare și cu destinația Hurghada, Egipt. Ceea ce este un alt motiv de bucurie pentru toți cei care preferă aeroportul Baia Mare. Iar dacă ești dispus să mergi până în Satu Mare, poți alege chiar și Tunisia pentru o nouă experiență de vacanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.