Clienti

Top 3 piscine aflate în tendinţe

În fiecare an avem de-a face cu o serie de tendinţe axate asupra felului în care arătăm, ne îmbrăcăm, dar şi asupra felului în care ne amenajăm locuinţele şi chiar grădinile. Iar tendinţele nu se opresc nicidecum aici.

Oricum, tendinţele nu ar trebui privite ca fiind criterii bine de evitat de către cei care nu sunt absolut deloc interesaţi de ce se poartă şi ce nu se poartă. La fel de bine, tendinţele nu trebuie privite nici ca fiind reguli de aur pe care trebuie să le respectăm cu stricteţe. În esenţă, tendinţele scot la iveală câteva aspecte de mare ajutor care ţin mai mult de elegaţă, de simetrie şi de bun gust. Iar aceste aspecte foarte bine conturate de la an la an, sunt foarte utile dacă suntem dispuşi să oferim grădinii noastre o remodelare radicală.

Se pare că suntem din ce în ce mai interesaţi de starea noastră de sănătate şi, aşa se face că unii au adoptat un regim vegan, unii poartă ceasuri inteligente care le numără paşii, iar cei care dispun de o grădină doresc o piscină numai a lor.

Pentru ca înotul să fie o adevărată terapie pentru minte, corp şi suflet, cu siguranţă îţi doreşti o amenajare sublimă chiar la tine în grădină. Aici intervin tendinţele care te vor ajută să proiectezi noua ta grădină cu piscină.

Finisaje întunecate

Designerii de peisagistică pariază mai mult ca oricând pe finisajele întunecate. Conform acestora, o piscină neagră sau într-o altă culoare dramatică poate oferi o anumită cantitate de eleganţă şi poate acţiona ca un reflector. Dacă doreşti un punct central pentru grădina ta, atunci o piscină neagră poate fi o opţiune excelentă.

Nici piscinele în culori tradiţionale nu sunt deloc mai prejos, dar în acest caz ar trebui să te orientezi asupra unei vegetaţii foarte bogate, în nuanţe de verde profund sau gri. În general, coniferele, în special coniferele târâtoare acompaniate de roci de mari dimensiuni, sunt potrivite pentru o piscină tradiţională. Piscine Ieftine pune la dispoziţia clienţilor o gamă completă de piscine cu pereţi din oţel galvanizat, din beton sau cu structură metalică, care vor complimenta minunat orice tip de grădină, fie ea minimalistă, în stil englezesc sau cu accente exotice.

Clasicul nu se demodează niciodată

Piscinele moderne şi contemporane, cu structură metalică sau cu pereţi din oţel, prevăzute cu scări antiderapante şi bară de siguranţă sunt asociate cu finisaje atemporale şi elegante. Indiferent de viteza cu care trece timpul, unele trenduri nu pier niciodată.

Pentru o grădină clasică, plină de verdeaţă, cu linii curate şi uşor de întreţinut, aveţi nevoie de o piscină ovală tradiţională, aşa cum găsiţi pe Piscine Ieftine, de un gard viu din iederă sau altă plantă căţărătoare şi de pietre de un alb imaculat. În apropierea piscinei nu se recomandă să aveţi plante, mai ales plantele cu spini, aşa cum sunt trandafirii sau unii arbuşti, dar pe fundal puteţi opta pentru flori delicate, precum clematite sau Yucca de grădină.

Piscină mică, impact mare

Cum mulţi proprietari deţin grădini de dimensiuni restrânse, cererea pentru piscine mici este din ce în ce mai mare. Piscine Ieftine oferă o gamă de piscine care pot satisface nevoile familiilor moderne. De dimensiuni mici, dar cu un mare impact, la proiectarea acestor piscine s-a avut în vedere cerinţele cele mai actuale, şi anume petrecerea timpului liber într-un mod sigur, posibilitatea de a înota şi de juca jocuri de apă fără să se simtă nevoia unei piscine mai mari şi distracţie alături de prieteni în zilele toride de vară. Pentru a vedea gama completă de piscine oferite de Piscine Ieftine, accesaţi www.piscineieftine.ro.

În cele din urmă, piscinele provoacă o anumită divizare în peisajul grădinii, însă cu noile modele de piscină, puteţi aduce eleganţa, simetria şi armonia în peisagistica proprietăţii. Cu structuri metalice elegante, cu un pat de pietre şi cu câţiva arbuşti ornamentali, puteţi să vă bucuraţi de o zonă relaxantă în propria grădină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.