Uncategorized

„Cu fraţii Kratt în sălbăticie” – știință și aventură la Minimax

Salvarea animalelor sălbatice și răspunsul la întrebări precum „ce sunt coarnele?”, „cum imită animalele mediul?”, „la ce ajută coada?”, „de unde vine rozul păsării Flamingo? Dar Iepurașul de Paște?”

București, 14 septembrie. Un nou sezon al serialului animat „Cu fraţii Kratt în sălbăticie”/”Wild Kratts” (2019) debutează la Minimax pe 14 septembrie. Obiectivul serialului aflat pe Minimax la sezonul 6 este de a-i învăţa pe copii biologie, zoologie, şi de a le arăta moduri în care gesturi mărunte au un impact major. Serialul este difuzat de luni până duminică, de la ora 18:00, în weekend fiind programate câte două episoade.

Subiectul fiecărui episod din Wild Kratts face referire la o serie de concepte științifice, în centrul poveștii fiind salvarea unui animal sau a unor specii ameninţate din mâna unor personaje negative (Zach Varmitech, Gaston Gourmand, Donita Donata & Dabio, Paisley Paver & Rex etc) ori de influenţa nefastă a omului asupra animalelor.

Conceptele ştiinţifice cu care vor lua contact micii telespectatori Minimax sunt: diferenţierea speciilor, adaptarea la mediu, vânătoare prin şocuri electrice, nevoile primare pentru trai, colorit şi imitarea mediului,  ecologia etc. Copiii vor afla și răspunsuri legate de coarne – pentru ce sunt şi cum funcţionează?, de peştii cartilaginoşi – cei care nu au oase, de coadă şi felul în care animalele o folosesc etc.  


Personajele centrale ale serialului animat sunt Martin Kratt (vocea lui însuşi) și Chris Kratt (vocea lui însuşi). Lui Martin îi place să dea nume animalelor pe care le descoperă, dând ocazia publicului să dezvolte o legătură cu animalul. Martin este, dintre cei doi fraţi Kratt, cel glumeţ. El are o inimă copilăroasă, datorită felului său amuzant de a fi. Chris Kratt (vocea lui însuşi) – este cel mai tipicar dintre cei doi. Spre deosebire de Martin, lui Chris îi place să îşi petreacă timpul testând ADN-ul animalelor pentru a le înţelege mai bine şi pentru a le salva de cei răi.

Fraţii Kratt sunt ajutaţi de către Aviva Corcovado, inginer specialist în biotronică, unul care inventează costume automatizate care imită animalele, destinate să imite abilităţile animalelor şi să ajute în lupta cu eroii negativi. Koki este mecanicul şi specialistul în calculatoare care conduce nava „Tortuga”, nava zburătoare în formă de broască ţestoasă, pe care Jimmy Z o pilotează. Acesta manevrează şi aparatul de teleportare care trimite fraţilor Kratt discurile Creature Power şi care o ajută pe Aviva să îşi pună invenţiile la încercare. De-a lungul drumului, spectatorii învaţă o mulțime de lucruri despre animale.

Într-unul din episoade, fraţii merg în căutarea adevăratului Iepuraş de Paşti. Chris crede că este iepurele de zăpadă, în timp ce Martin crede că e vorba de iepurele american cu urechi lungi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.